Universitatea Titu Maiorescu: Toate actele şi contractele au fost şi sunt realizate în deplină legalitate

Universitatea Titu Maiorescu: Toate actele şi contractele au fost şi sunt realizate în deplină legalitate
Foto: Universitatea Titu Maiorescu - Facebook
Publicat: 16/06/2021, 15:40
Actualizat: 16/06/2021, 15:43

Universitatea Titu Maiorescu a transmis, după ce poliţiştii au făcut mai multe percheziţii, că toate actele şi contractele desfăşurate în cadrul Universităţii au fost şi sunt realizate în condiţii de deplină legalitate.

„Universitatea Titu Maiorescu este o instituţie de învăţământ superior particulară, care nu operează cu bani publici. Universitatea este proprietara terenurilor şi construcţiilor care fac obiectul direct sau indirect al cercetărilor. Toate actele şi contractele desfăşurate în cadrul Universităţii – inclusiv cele aflate în atenţia organelor de cercetare, datând din anii 2005-2011 – au fost şi sunt realizate în condiţii de deplină legalitate, cu respectarea legilor în vigoare şi a normelor interne, cu avizul juriştilor şi aprobarea Consiliului de Administraţie şi al Senatului Universităţii”, transmite Universitatea Titu Maiorescu.

Reprezentanţii Universităţii Titu Maiorescu precizează că afiramțiile potrivit cărora că ar fi fost vândute apartamente din cămine sunt false.

Nu se poate vorbi de ilegalităţi, delapidări, trafic, fals intelectual etc., aşa cum se afirmă în unele medii. Universitatea Titu Maiorescu îşi exprimă dezacordul pentru modul tendenţios în care acţiunile de cercetare care o vizează au fost şi sunt prezentate în mass-media: titluri şocante, sub semnul senzaţionalului, care nu urmăresc adevărul, ci doar ratingul, ştiri preluate ad litteram din mediul online, care abundă în informaţii şi date neadevărate, imagini cu descinderi de mascaţi, însoţiţi de câini-lupi, la sediul Universităţii (imagini de arhivă fără legătură cu campusul universitar). Toate acestea constituie o manieră incorectă şi abuzivă, sub semnul fake-news, de a prezenta o situaţie aflată în investigare de organele abilitate. Astfel de abordări denotă, pe lângă indiferenţa faţă de adevăr, încălcarea normelor obligatorii ale deontologiei profesionale. Nu este lipsit de importanţă faptul că aceste atacuri concertate împotriva Universităţii, înainte de concluziile cercetării, se desfăşoară într-o perioadă importantă a anului universitar, aceea a sesiunii de admitere din iulie 2021”, potrivit comunicatuui de presă.

„Imaginea Universităţii Titu Maiorescu, profund afectată”

Universitatea Titu Maiorescu rămâne deschisă cooperării cu reprezentanţii instituţiilor statului, punând la dispoziţia acestora, cu deplină transparenţă, toate informaţiile şi datele necesare. În acelaşi timp, îşi exprimă dorinţa de restabilire a adevărului, subliniind necesitatea sancţionării, legale şi morale, a actelor de dezinformare publică. Prin astfel de abordări, este profund afectată în spaţiul public imaginea Universităţii Titu Maiorescu, una dintre universităţile importante ale ţării, recunoscută pe plan naţional şi internaţional pentru calitatea studiilor, pentru seriozitate şi competitivitate pe plan academic şi profesional. Universitatea va reveni cu noi puncte de vedere oficiale”, conform comunicatului.

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – IGPR sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, fac miercuri dimineaţa 14 percheziţii la o universitate privată, la sediile unor firme, precum şi la locuinţele unor persoane bănuite de delapidare, fals intelectual şi abuz în serviciu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Schimbări uriașe pentru milioane de români. Se modifică totul la pensie
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”....
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
„Acord istoric” anunțat între Airbus și Arabia Saudită
×